Activitatea economică, pentru a se putea desfăşura eficient, necesită acumularea şi utilizarea de bunuri reproductibile, a căror existenţă a dat naştere conceptului de capital.

Sensul modern al noţiunii de capital a fost introdus în teoria economică de economistul francez A.J. Turgot, în ultima parte a secolului al XVIII-lea. În accepţiunea sa, capitalul reprezintă mai mult decât bani sau bunuri, respectiv şi participant la producerea de valoare şi profit. De-a lungul timpului, conţinutul şi sfera capitalului au fost supuse unei ample şi continue dezbateri, toţi marii economişti ai secolului al XIX-lea şi chiar din secolul nostru raportându-se la acest concept fundamental.

Capitalul poate fi studiat economic, juridic şi contabil.

Din punct de vedere economic, capitalul reprezintă totalitatea activelor utilizate pentru producţia de bunuri şi servicii. Privit din acest unghi, capitalul cuprinde: capitalul fix şi capitalul circulant.

Din punct de vedere juridic, capitalul reprezintă un drept pecuniar, o relaţie de proprietate între un individ sau un grup de indivizi şi valorile investite. Capitalul nu se exprimă în bani, ci în totalitatea drepturilor de proprietate asupra activelor investite sau existente la un moment dat într-o întreprindere.

Din punct de vedere contabil, capitalul este reprezentat de relaţiile dintre drepturile şi obligaţiile pecuniare pe de o parte şi bunurile economice investite şi folosite pe de altă parte. Drepturile pecuniare corespund capitalului propriu, obligaţiile capitalului străin, iar bunurile economice reprezintă modul de investire şi întrebuinţare a capitalului.

În baza celor prezentate mai sus, rezultă următoarele ecuaţii:

1. Bunuri economice = Capital propriu + Capital străin (Datorii)

2. Capital = Active - Datorii

În raport cu modul lor de constituire financiară, capitalurile se diferenţiază în capitaluri proprii, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi datorii pe termen lung.

Capitalurile proprii reprezintă pasivul intern al întreprinderii calculat ca diferenţă între patrimoniul şi angajamentele sale faţă de terţi (angajamente sau datorii numite şi pasivul extern al întreprinderii).

Capitalul propriu este parte integrantă a pasivului patrimoniului unei întreprinderi, cu o valoare pecuniară, totdeauna fiind ataşat unui individ sau mai multor indivizi, funcţie de forma de existenţă a întreprinderii conform Legii nr. 31/1991 a Societăţilor Comerciale.

Capitalul propriu este redat prin prisma raportului de proprietate în care se află subiectul de drept, ecuaţia specifică fiind de forma:

Activ - Obligaţii = Drepturi pecuniare nete

(Datorii sau Capital străin) (Patrimoniul net)

(Capital propriu)

În sens juridic, capitalul propriu se defineşte ca dreptul de proprietate pe care îl au asociaţii asupra capitalului investit într-o întreprindere la data încheierii bilanţului.

Pe baza definiţiei enunţate anterior, rezultă relaţia de calcul a capitalului propriu:

Capital propriu = Pasive totale bilanţiere - Suma datoriilor bilanţiere

Din punct de vedere al analizei bilanţului, capitalul propriu se poate determina şi prin diferenţa dintre expresia contabilă a ansamblului activelor şi ansamblul pasivelor externe (datorii).

Deseori noţiunea de “capital propriu” se substituie celei de “situaţie netă”, “activ net contabil” şi “patrimoniu net”. Aceste noţiuni sunt legate de capitalul unei întreprinderi, dar se disting prin criteriul de definire şi anume: juridic, financiar şi economic.

În contabilitatea fluxurilor de operaţii, dar mai ales în analiza financiară este necesar să se facă distincţie între situaţia netă şi capitalurile proprii. În timp ce capitalurile proprii sunt determinate la sfârşitul exerciţiului, deci înaintea afectării rezultatului, situaţia netă se poate calcula după afectarea rezultatului. Schema adoptată în acest sens se prezintă astfel:

Ÿ Capital social (din care vărsat)

(+) Prime de capital

(+) Diferenţe din reevaluare

(+) Rezerve

(+) Rezultatul reportat (+ sau - )

(+) Fondurile proprii cu scop determinat

(=) Situaţia netă după repartizarea rezultatului

(+) Subvenţii pentru investiţii

(+) Provizioane reglementate

(=) Totalul capitalurilor proprii după repartizarea rezultatului

Deci spre deosebire de capitalurile proprii, situaţia netă exclude “subvenţiile pentru investiţii” şi “provizioane reglementate” care presupun, în general, pentru jumătate din mărimea lor, un impozit viitor asupra beneficiului; cu alte cuvinte, subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate sunt categorii de capitaluri de origine fiscală fiind asimilabile, integral sau parţial, rezervelor nedisponibile.

Activul net contabil, se defineşte în sensul economic al bunurilor economice (active) producătoare de profit, la data încheierii bilanţului. Prin activul net se înţelege excedentul activului real asupra pasivului real, ţinând cont de rezervele oculte sau latente care rezultă din evaluarea extrabilanţieră a elementelor ce figurează în bilanţ. Plecând de la bilanţ se poate determina şi activul net contabil, ca diferenţă între activul şi pasivul extern.

Relaţii de calcul a activului net :

Activul net contabil = Capital propriu – Activ fictiv

Activul net contabil = Pasiv fictiv – Activ fictiv

Activul net contabil = Activ real – Pasiv real

Patrimoniul net, este definit în sensul juridic de întindere a dreptului de proprietate asupra averii pe care o deţine o întreprindere la data încheierii bilanţului.

Patrimoniul net se stabileşte pe baza următoarei relaţii:

Patrimoniu net = Activele bilanţiere - Obligaţii exclusiv

diferenţele de conversie – activ

Obligaţiile = Datorii - Conturi de regularizare exclusiv

diferenţe de conversie - pasiv

Utilizarea acestor categorii: capital propriu, situaţie netă, activ net contabil şi patrimoniu net diferă în funcţie de interesul utilizatorilor de informaţii certe, respectiv acţionari, investitori de capital, clienţi şi furnizori, bănci, salariaţi. Fiecare protagonist social doreşte informaţii în funcţie de interesele sale. Dimensional între aceste categorii există convergenţe şi diferenţe determinate de mărimea elementelor componente.

Se pune întrebarea care din aceste categorii reflectă imaginea fidelă a patrimoniului şi ce semnificaţie au valorile fictive?

Răspunsul la această problematică îl pot da utilizatorii de informaţii:

w Dacă se urmăreşte calculul unei valori reale a acţiunilor, nu se vor lua în calcul valorile fictive, metodologie proprie a societăţilor de investiţii;

w Dacă se urmăreşte evaluarea întreprinderii pentru privatizare sau vânzare, valorile fictive se iau în calcul, deoarece există interesul, pe de o parte aceste valori urmează a se realiza în perioada următoare, ele fiind înglobate patrimonial.