Just imagine…

Dintr-o mare de albastru, imaginează-ţi o pată. Ce culoare are ea? Poate fi albă ca spuma laptelui, un abis dacă e întunecată precum părul tău…
Imaginează-ţi cerul ca pe o infinită pânzătură, brodată cu stele, făcută de o fată îndrăgostită…
Imaginează-ţi o plajă pustie, un cer înstelat, o rază timidă de lună, o mare liniştită, un foc de tabără şi noi lângă el…
Imaginează-ţi că e aievea şi că suntem împreună…

(Aura)

El. Ea.

El. Te supără, e face fericită. Te vrea, te are, te cunoaşte. De unde? Nu ştiu. E de ajuns să se uite la tine, să-şi dea seama că eşti moartă după el, dar nu îndeajuns. El ştie că tu nu îl iubeşti atât cât ar vrea el. de aceea ţi-a intrat în joc, de aceea nu se grăbeşte. Probabil îşi dă seama că eşti un copil, că din păcate nu se poate baza deocamdată pe tine. Ai o vârstă, trebuie să o trăieşti. Nu eşti trecută prin ce a trecut el. dar asta îi place. Eşti mică, neştiutoare, te poate învăţa acele lucruri care îi plac lui. Ştie că nu eşti îndeajuns de matură încât să îţi baţi joc de el, dar nici să îl iubeşti aşa cum vrea. Totuşi, se simte oarecum bine. Totuşi îşi mai aduce aminte de o alta! Tu, însă, îl vei ajuta să treacă peste tot ce a fost. Vei fi lângă el, îl vei  mângâia aşa cum trebuie, îl vei iubi mai mult decât pe celălalt, îi vei mulţumi că a avut atâta răbdare cu tine, că te-a adus pe un drum cât de cât drept, că ţi-a readus echilibrul în viaţă… că nu contează trecutul, că se gândeşte doar foarte puţin la viitor, mai mult contează prezentul. E mulţumit, eşti a lui, el este al tău. Eşti tânără, netrecută prin multe trupuri, eşti curată, gată să-i oferi toată iubirea. Te vrea. Te vrea mai mult. Ştie că nu se poate deocamdată. Ştie că mai ai de învăţat. Dar te ajută. Te învaţă. Te iubeşte!

Tu. Îl vrei. Îl vrei mai mult decât oricând. Ştii că – deocamdată – nu se poate. Încerci să te mulţumeşti cu ce ai. Ai vrea să te iubească mai mult. Uneori te întrebi de ce nu te iubeşte mai mult. De ce nu îţi arată mai mult. Apoi te opreşti şi îţi dai seama că el, de fapt, nu înaintează datorită ţie, pentru că tu nu îl poţi iubi mai mult, pentru că încă îţi mai aduci aminte de altul, pentru că probabil şi el îşi mai aduce aminte de alta. Pentru că nu te poţi dărui cu totul. Pentru că îţi e frică. Pentru că nu ştii să îţi asumi riscuri. Pentru că regreţi tot ce s-a întâmplat cu tine până acum. Pentru că îţi e frică să nu eşuezi, pentru că îţi e frică să nu suferi. Pentru că îţi e teamă să nu-l dezamăgeşti. Pentru că îl apreciezi, îl respecţi pentru tot ce a făcut. De la… prima discuţie, prima mărturisire, prima strângere de mână, primul sărut, prima noapte, primele certuri, prima împăcare, primele emoţii…” 

(Elena) 

Deziluzie

„… te-am sunat să-ţi spun un simplu «noapte bună», dar nu mi-ai răspuns. Nu insist, îţi respect spiritul pe „wolf”, pe care atât de mult ţi-l reclami. Nu înţeleg de ce ai impresia că ţinându-mă la distanţă, rănindu-mă constant, mă vei păstra lângă tine. Te iubesc, dar greşeşti. Am suferit mult, mai mult decât ai putea şti,  iar tu ce-mi faci? În loc să fi oaza mea de linişte, alinarea mea, tu mă respingi?! Nu te grăbi să mă alungi din viaţa ta… s-ar putea să nu privesc înapoi!”

(Ana)